Focus pe PIB-ul Australiei și raportul HICP din Zona Euro

Februarie 28, 2023 15:49

În această săptămână sunt așteptate rapoartele privind PIB-ul Australiei și sondajul preliminar HICP (Harmonised Index of Consumer Prices) privind inflația în Zona Euro din ianuarie. De asemenea, Institutul pentru Managementul Aprovizionării (ISM) va publica raportul PMI privind producția și serviciile (Manufacturing and Services PMI), care ar putea influența perechile valutare ce conțin dolarul american. Într-un interviu pentru Reuters, președintele Rezervei Federale din St. Louis, James Bullard, a precizat că „o ‘aterizare’ soft este posibilă în SUA, dacă schimbarea guvernării post-pandemie este executată bine”.

ABS va publica datele privind PIB-ul Australiei

Biroul Australian de Statistică (ABS) a publicat raportul privind PIB-ul Australiei pentru T4 2022. Potrivit raportului, economia țării a crescut cu 0,5% în T4 2022, pe o bază trimestrială. Economiștii au remarcat că PIB-ul țării a crescut cu 2,7% în 2022, mai puțin decât creșterea de 5,9% înregistrată în 2021.

Un raport al National Australia Bank (NAB) a precizat: „privind în viitor, vedem o încetinire bruscă a creșterii, deoarece cheltuielile consumatorilor sunt sub presiune atât din cauza ratelor crescute, cât și a inflației”. NAB se așteaptă la o încetinire a creșterii economice la 0,7% în 2023 și la 0,9% în 2024.

La începutul lunii februarie, trezorierul Australiei, Jim Chalmers, a spus că „analiștii Trezoreriei se așteaptă ca ratele crescute de dobândă, combinate cu actualele condiții macroeconomice să încetinească economia noastră considerabil, dar nu ne așteptăm în acest moment la o recesiune aici, în Australia”.

Datele preliminare ale HICP din Zona Euro vor fi disponibile pe 2 martie

Eurostat va publica datele preliminare ale raportului indicelui prețurilor de consum (HICP) pentru ianuarie din Zona Euro. Inflația totală este estimată la 8,7%, pe o bază anuală, față de 8,5% în decembrie, în timp ce inflația de bază va rămâne neschimbată la 5,2%. La reuniunea ECB din luna martie, bursele se așteaptă la o creștere de 50 de puncte de bază.

Raportul PMI al sectorului industrial din China

Federația de Logistică și Achiziții din China (CFLP) va publica miercuri raportul PMI pentru luna ianuarie. Analiștii prognozează o scădere a indicelui la 48,9 în prima lună a anului 2023, indicând o contracție a activității economice.

Un raport publicat pe 31 ianuarie a arătat că activitatea sectorului industrial din China a crescut (50,1) pentru prima dată după august 2022. La o conferință de presă de săptămâna trecută, un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului a declarat că impulsul de redresare al consumului a fost puternic în luna ianuarie, adăugând că „guvernul va lua mai multe măsuri pentru a revigora și crește consumul”.

Raportul PMI Manufacturing and Services, SUA

Săptămâna aceasta, Institutul pentru Managementul Aprovizionării (ISM) va publica raportul PMI Manufacturing and Services, care se așteaptă să ofere informații cu privire la starea economiei SUA. Analiștii așteaptă ca indicatorul PMI privind producția să ajungă la 47,9, iar indicatorul PMI privind serviciile la 52,4. Analiștii de piață menționează că indicele PMI al sectorului de servicii reprezintă aproape 80% din PIB-ul SUA. Economiștii nu se așteaptă la o schimbare semnificativă de strategie din partea Fed, atâta timp cât PMI rămâne peste pragul de 50.

Rata șomajului din Zona Euro pentru luna ianuarie

Eurostat va publica joi rata șomajului din Zona Euro pentru luna ianuarie. Economiștii se așteaptă la o scădere ușoară către 6,5%, de la 6,6% înregistrată în decembrie. Dacă prognoza se va îndeplini, cifra va evidenția putere și stabilitate pe piața muncii, chiar dacă economia pare să-și piardă din avânt.

Te interesează tranzacționarea pe știri macroeconomice? Află cum funcționează această abordare cu webinarele noastre gratuite. Întâlnește și interacționează cu traderi experimentați. Urmărește și învață din sesiunile live de tranzacționare.

Webinare de trading gratuite

Accesează webinarele live găzduite de traderii noștri experimentați

Acest material nu conține și nu trebuie interpretat ca si cum ar conține sfaturi de investiții, recomandări de investiții, o ofertă sau o solicitare pentru orice tranzacție cu instrumente financiare. Vă rugăm să rețineți că o astfel de analiză de tranzacționare nu este un indicator de bază pentru nici o performanță actuală sau viitoare, deoarece circumstanțele se pot schimba în timp. Înainte de a lua orice decizie de investiție, ar trebui să solicitați sfatul unor consilieri financiari independenți pentru a vă asigura că înțelegeți riscurile.

Miltos Skemperis
Miltos Skemperis Scriitor de conținut financiar

Miltos Skemperis are o experiență vastă în jurnalism și managementul afacerilor. Acesta a lucrat mai întâi ca reporter la diverse televiziuni și ziare, după care și-a dedicat ultimii șapte ani creerii de conținut financiar.