Să Înțelegem Piața Valutară Forex

Septembrie 20, 2017 16:59

Cu siguranţă ai călătorit cel puţin o dată într-o ţară străină. Cu siguranţă a trebuit să cauţi un exchange și să convertești niște bani în valuta ţării pe care o vizitezi. În acel moment ai observat un terminal ce afișa cursul de schimb și ai cumpărat câteva zeci, sute sau mii (Wow!) de euro, dolari, lire sau franci elveţieni.

Prin această operaţiune, ai participat efectiv la Piaţa Valutară Internaţională. Cu alte cuvinte, dacă ești un cetăţean român care a vizitat Europa, ai vândut Lei și ai cumpărat Euro.

Anterior revenirii în ţară (știm, nu sună foarte tentant...), dacă printr-o minune nu ai cheltuit tot (Europa e cam scumpă în ziua de azi...), a trebuit să treci din nou pe la exchange și să-i convertești în Lei. Ai observat că deja cursul de schimb s-a modificat și că primești mai puţini Lei pentru fiecare Euro vândut, decât ai plătit iniţial, atunci când ai cumpărat!

Te întrebi ce s-a întâmplat, care este explicaţia? Este oare posibil să te protejezi de aceste fluctuaţii, să le anticipezi, dar mai mult, să le și speculezi?

Din fericire, răspunsul este DA! Există o piaţă financiară, numită FOREX, în care tocmai aceste fluctuaţii ale cursului de schimb oferă oportunităţi de profit.

Schimburile valutare nu se raportează doar la turism sau comerț - fluctuația cursului poate fi tranzacționată!

ATENTIE!!! Inainte de a investi timp si bani, practica gratuit si fara risc, cu bani virtuali in conditii reale de piata și totodată, înțelege mecanismele și principiile de bază:

  1. OBȚINE UN CONT DEMO FOREX GRATUIT DE 30 ZILE >>
  2. ACCESEAZA UN CURS FOREX ONLINE GRATUIT CU 20 LECTII VIDEO >>

În economia internaţională (globalizare!) milioane de tranzacţii ce implică schimburi valutare au loc în fiecare zi. Când un manufacturier european cumpără materii prime din SUA, trebuie să convertească Euro în Dolari pentru a plăti factura. În fiecare schimb internaţional, preţul trebuie să se ajusteze pentru că o valută este mai slabă (are o valoare mai mică), în timp ce alta este mai puternică (are o valoare mai mare).

CURSUL VALUTAR FLUCTUEAZĂ CONTINUU

Pe parcursul unei zile, valoarea unei valute comparativ cu altă valută se poate modifica, în funcţie de cerere și ofertă, înfluenţată de factori economici, sociali sau politici. În general, cursul de schimb reflectă condiţiile economice ale celor două ţări. Fluctuaţiile frecvente dintre valute reprezintă obiectul tranzacţionării pe piaţa forex și potenţialul profit al unui trader.

POPULARITATE ȘI LICHIDITATE

Cu siguranţă ai auzit de Wall Street, de faimoasa bursă de la New York, Londra sau Tokyo. Ei bine, piaţa Forex este de cel puţin 50 de ori mai mare decât oricare dintre acestea. Este imensă! Peste 4 trilioane de dolari sunt tranzacţionaţi zilnic (volumul mediu) în piaţa Forex, ceea ce reprezintă peste 90% din totalul conversiilor. Aproape ½ din acest volum este realizat de traderii de retail (adică noi), care alături de bănci centrale și comerciale, fonduri si manageri, reprezintă principalii jucători din piaţă. Altfel spus, interesul speculativ predomină în piaţa Forex, devansând categoric tranzacţiile cu rol comercial și financiar.

LOCAȚIE, PROGRAM, ACCES

Piata Forex nu o vezi, nu are o locatie fixa, dar este peste tot! Este o piaţă descentralizată (Over-the-Counter), sau interbancară, pentru că trazacţiile se efectuează continuu și electronic 24 de ore pe zi, 5 zile pe săptâmână.

Tutorial Forex: ce este piața valutară internațională? (click pentru vizualizare)

Simţi că devine din ce în ce mai interesant și începi să înţelegeţi cum stau lucrurile? Ei bine, abia am început!

CE TRANZACȚIONEZI?

Definiție: Pe Forex tranzacționezi bani pentru a câștiga bani, din poziționarea în direcția mai probabilă a cursului (cumpărare sau vânzare) și totodată asumarea unui risc controlat în fiecare tranzacție.

Poţi tranzacţiona aproape orice valută din lume, dar foarte probabil, ca nou venit, te vei orienta la 8 cele mai lichide și tranzacţionate valute din lume: dolar american (USD), euro (EUR), liră sterlină (GBP), yen japonez (JPY), franc eleveţian (CHF), dolar australian (AUD), dolar canadian (CAD), dolar neo-zeelandez (NZD).

Valutele sunt tranzacţionate în pereche, cumperi sau vinzi perechea valutară/cursul de schimb. Imaginează-ţi că cele două valute sunt într-o continuă dispută, iar fluctuaţiile cursului depind de cerea și oferta din acel moment.

Scenariul 1: CUMPĂRARE (poziție LONG)

Când crezi că Euro se va întări faţă de Dolar, poţi lansa o tranzacţie de cumpărare, în speranţa aprecierii valutei de bază faţă de cea cotată, în acest caz crezi că Euro este bullish și Dolarul bearish.

Scenariul 2: VÂNZARE (poziție SHORT)

Alternativ, când crezi că Euro se va deprecia în faţa Dolarului, poţi lansa o tranzacţie de vânzare în speranţa scăderii cursului de schimb. În acest caz ești bearish în piaţă.

Tutorial Forex: perechile valutare și fluctuațiile cursului de schimb (click pentru vizualizare)

ÎNAINTE SĂ TRECEM LA LUCRU, SĂ NE CUNOAȘTEM UNELTELE

Până acum ar trebuisă te simţi entuziasmatși chiar puţin incitat de tranzacţionarea pe piaţa Forex: știi ce înseamnă, ce tranzacţionezi și ce urmărești. Ești pregătit să treci la nivelul următor? Ei bine, în această secţiune vei învăţa termenii de bază și mecanismele tranzacţionării.

CUM SUNT AFIȘATE COTAȚIILE FOREX?

Aproape toate perechile valutare sunt afișate cotaţii cu 5 zecimale, cu excepţia celor ce includ Yenul Japonez, afișat cu trei zecimale.

EURUSD 1.3249/1.3250

Pip, Spread

Indiferent ce perechea valutară este tranzacţionată, a patra zecimală reprezintă un PIP, cea mai mic[ modificare a pre'ului. Când tranzacţionezi ai un profit sau o pierdere în pipsi. Poate pare prea puţin și te întrebi de ce merită să tranzacţionezi pe Forex dacă speculezi doar o fracţiune din paritate. Tocmai acesta este marele avantaj al pieţei valutare și vei înţelege în cele ce urmează.

Dealerul afișează în permanenţă 2 preţuri: un preţ de vânzare (BID) și un preţ de cumpărare (ASK). Diferenţa dintre cele 2 preţuri se numește SPREAD și reprezintă costul tranzacţionării.

Lot, Levier

Pe piaţa Forex tranzacţiile se efectuează în Loturi. Un LOT este echivalentul a 100.000 um. Din fericire, nu ai nevoie de 100.000$ în cont pentru a tranzacţiona pe EurUsd. Tranzacţiile se efectuează în marjă, sau cu un efect de LEVIER de cel puţin 1:100. Adică, ai nevoie de 1.000$ pentru a controla 100.000$.

Foarte mulţi traderi consideră levierul oferit de brokeri foarte atractiv. Da, este o unealtă care înţeleasă corect devine utilă, dar trebuie să știi că acest gen de tranzacţionare poate fi și foarte riscant. Profiturile sau pierderile sunt amplificate și pot fi substanţiale.

Să ne imaginăm că tocmai ai reușit să închizi o tranzacţie pe EurUsd cu un volum de 1 lot. Ai câștigat 50 de pipși. Contul tău este în dolariși toate valorile vor fi așișate în această valută. Cât valorează oare un pip, a patra zecimală a cotaţiei?

Calculul este foarte simplu: (1.3250-1.3249) x 100.000$ = 10 USD sau 0.0001 x 100.000$ = 10$

Pentru 50 de pipși ai câștigat 500$. Nu întotdeauna 1 pip va reprezenta 10$, valoarea sa depinde de volum, de perechea valutară și valuta contului.

Tutorial Forex: prezentarea platformei de tranzacționare MetaTrader 4. Alternativ, tranzactioneaza direct din browser, cu platforma MT4 Web Trader. LANSEAZA >>

PRIMA TRANZACȚIE ÎN 3 PAȘI

Acum, că ţi-ai însușit noţiunile de bază, să trecem la fapte și să vedem cum se desfășoară o tranzacţie.

Alege o pereche valutară

Ai înţeles că scopul tranzacţionării pe Forex este conversia unei valute în altă valută, cu alte cuvinte, vei cumpăra o valută și în același timp vei vinde alta. Majoritatea traderilor preferă doar perechile cele mai populare, dar poţi tranzacţiona orice combinaţie de valute cât timp ai suficienţi bani în cont. În acest exemplu, vom analiza EurUsd.

Analizează piața

Studiul și analiza reprezintă fundaţia activităţii de tranzacţionare. Fără acestea vei tranzacţiona confuz și influenţat de emoţii. Trebuie să fi conștient că în acest caz, finalul nu este prea fericit. Îţi recomdăm să tranzacţionezi responsabil și înainte să iei o decizie, analizează graficele pe termen lung și scurt, identifică trendurile, vezi ce spun indicatorii matematici, înţelege climatul economic, verifică știrile și indicatorii economici publicaţi. Crează-ţi un plan și respectă-l!

Lansează tranzacția!

Identifică direcţia mai probabilă, punctul optim de intrare în piaţă și momentul potrivit.

Cumpărare EurUsd (poziție Long):

 Cotaţia afișată: 1.3249/1.3250
 Balanţa contului: 500$
 Levier: 1:100
 Volum: 0.1 loturi

Fără levier ai fi avut nevoie de 1.3250 x 10.000$ = 13.250$. Tranzacţionând în marjă, ai nevoie de doar 132,50$ disponibili în cont (marjă blocată). 1 pip este egal cu 1$ profit sau pierdere. Mai târziu, preţul atinge valoarea 1.3300/1.3301 și decizi să închizi poziţia și să marchezi profitul. Diferenţa dintre preţul de deschidere și cel de închidere este 1.3300-1.3250=0,0050 sau 50 de pipși. Profitul obţinut este echivalentul a 50 x 1$ = 50$ sau 10.000$ (1.3300-1.3250) =50$.

Balanţa contului după închiderea poziţiei devine 500 + 50 = 550 $

Vânzare EurUsd (poziție Short):

 Cotaţia afișată: 1.3249/1.3250
 Balanţa contului: 500$
 Levier: 1:100
 Volum: 0.1 loturi

Fără levier ai fi avut nevoie de 1.3249 x 10.000$ = 13.249$. Tranzacţionând în marjă, ai nevoie de doar 132,49$ disponibili în cont (marjă blocată). 1 pip este egal cu 1$ profit sau pierdere. Mai târziu, preţul atinge valoarea 1.3268/1.3269 și decizi să închizi poziţia și să marchezi pierderea. Diferenţa dintre preţul de deschidere și cel de închidere este 1.3269-1.3249=0,0020 sau 20 de pipși. Pierderea obţinută este echivalentul a 20 x 1$ = 20$ sau 10.000$ (1.3300-1.3250) =20$.

Balanţa contului după închiderea poziţiei devine 500 - 20= 480 $.

Tutorial Forex: tranzacționarea cu MetaTrader 4 (click pentru a incepe cu 10.000$ virtuali)

CONTROLEAZĂ RISCUL

După cum ai observat din exemplu de mai sus, tranzacţiile pe Forex pot fi și extrem de riscante. Ca în orice activitate ce implică un grad de risc, nivelul profitului urmărit este direct proporţional cu riscul asumat!

Din fericire, există diferite metode pentru a controla și minimiza Riscul:

 identifică Preţul la care vei părăsi poziţia în cazul evoluţiei nefavorabile
 protejează-te cu ordine Stop Loss pentru a minimiza pierderea si ordine Take Profit pentru a maximiza profitul
 stabilește Volumul astfel încât eventuala pierdere să nu depășească 2-3% din contul de tranzacţionare
 evaluează raportul risk/reward (pierdere/profit) și decide dacă se justifică tranzacţia:

Risk/Reward = (Preţ de Intrare – Preţ Ieșire sau Stop Loss)/(Ţinta urmărită sau Take Profit – Preţ Intrare)

Trebuie să realizezi că și cei mai buni dintre cei mai buni au tranzacţii negative. Reţine, este important să câștigi cât mai mult atunci când ai dreptate și să pierzi cât mai puţin când te înșeli!

ÎNCEPE CU ADMIRAL MARKETS

Experimentează piaţa Forex gratuit și fără risc pe un cont virtual în condiţii reale de piaţă prin intermediul platformelor MetaTrader 4 și MetaTrader 5. Deschide Cont Demo >>

STUDIAZĂ

Te introducem în universul Forex și te ajutăm să-ţi creezi un plan de tranzacţionare prin intermediul materialelor educationale. Invata Forex in 21 de zile cu instructori romani, pas cu pas >>

INVESTEȘTE

Poţi începe tranzacţionarea în piaţa reală cu doar 1.000 RON și vei beneficia de toate serviciile și suportul Admiral Markets. Aplică pentru un cont real si primesti gratuit cea mai premiata carte Forex la nivel international (in limba romana "Abordarea Inteligenta a Pietei Forex"), disponibila in limba romana exclusiv prin Admiral Markets.

AFLĂ MAI MULTE DESPRE ADMIRAL MARKETS - CEL MAI POPULAR BROKER FOREX DIN ROMANIA IN 2016, PREMIAT DE FORBES.


Avertisment risc:

Conţinutul acestui material are rol informativ și educațional și nu trebuie să fie interpretat ca o recomandare personală, sfat investițional sau invitație de a tranzacționa bani reali. Tranzacționarea cu levier amplifică atât câștigurile cât și pierderile și poate duce la pierderea tuturor depozitelor. Admiral Markets UK Ltd recomandă consultarea unui consilier financiar independent.

Declinarea Responsabilității:

Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termeni și condiții oficiale sau angajamente în relația cu Admiral Markets UK Ltd. Nu există și nu este oferită nici o garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al Admiral Markets UK Ltd, Admiral Markets Group AS sau Admiral Markets AS. Admiral Markets UK Ltd nu oferă nici o garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existnd posibilitatea unei erori tehnice sau umane. Exceptand cazul în care este menționat expres, orice informație legată de prețuri sau cotații de tranzacționare ori instrumente financiare este strict informativă, ar putea să nu mai fie de actualitate și nu este o ofertă de vnzare, cumpărare sau cotare la un preț specificat. Admiral Markets UK Ltd este autorizat și reglementat de Autoritatea de Conduită Financiară din Marea Britanie cu seria FRN 595450. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul Autorității de Conduită Financiară. Adresa Admiral Markets UK Ltd este One Love Lane, LondraEC2V 7JN. Numărul de înregistrare este 08171762. Admiral Markets UK Ltd este de asemenea reglementat sub Directiva Piețe in Instrumente Financiare (MiFID); pentru alte țări pe teritoriul Uniunii Europene, Admiral Markets UK Ltd oferă servicii sub regimul MiFID de passportare.

Tranzacționarea produselor financiare derivate, în marjă, implică un nivel ridicat de risc. Nu ar trebui să tranzacționați pe Forex sau CFD decât dacă înțelegeți deplin modalitatea de funcționare, cum se poate realiza profit, care este riscul la care vă expuneți și cât puteți pierde. Rețineți vă rugăm că pierderile pot fi teoretic nelimitate și nici o sumă plătită inițial nu va putea limita definitiv riscul. Trebuie să vă evaluați poziția financiară și să vă asigurați că tranzacționarea pe instrumente financiare derivate este pe placul dvs. Există riscul să pierdeți toate sumele investite. Nu investiți decât sumele pe care vă permiteți să le pierdeți. Mai multe detalii despre riscul aferent tranzacțiilor financiare pe https://admiralmarkets.com/ro



Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.